Prin raportare la obiectul Contractului, de multe ori, un Contract de Leasing este asimilat si comparat cu Contractul de Locatiune. Confuzia privind drepturile si obligatiile ce decurg din aceste doua contracte, aparent asemanatoare (Leasing – Locatiune) rezulta din faptul ca dreptul Utilizatorului din Contractul de Leasing este un veritabil drept real temporar si nu un drept de folosinta cum este in cazul locatiunii.
Mai exact leasingul este o modalitate specifica a locatiunii, cu reglemantare speciala proprie in Ordonanta nr. 51/1997 prin urmare dispozitiile Codului Civil privind Contractul de Locatiune nu sunt aplicabile Contractelor de Leasing ci cel mult se completeaza cu acestea.
Prin Contractul de Leasing, o parte denumita locator/finantator, transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinta asupra unui bun, al carui proprietar este, celeilalte parti, denumita locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plati periodice, denumita rata de leasing, iar la sfarsitul perioadei de leasing locatorul/finantatorul se obliga sa respecte dreptul de optiune al locatarului/utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul de leasing fara a schimba natura leasingului ori de a inceta raporturile contractuale.
Astfel, obligatia principala a Finantatorului este sa transmita Utilizatorului, in temeiul contractului de leasing, drepturile ce deriva din contract, cu exceptia dreptului de dispozitie. De aici rezulta ca transmiterea dreptului de folosinta se executa dintr-odata.
Pe de alta parte Obligatiile Utilizatorului sunt enumerate expres la art. 10 din Ordonanta nr. 51/1997, printre acestea regasindu-se si urmatoarele:
a) Utilizatorul se obliga sa suporte cheltuielile de intretinere, precum si orice alte cheltuieli aferente bunului sau din contractul de leasing;
b) Utilizatorul se obliga sa achite toate sumele datorate conform contractului de leasing – rate de leasing, asigurari, impozite, taxe -, in cuantumul si la termenele mentionate in contract;
c) Utilizatorul se obliga sa isi asume pentru intreaga perioada a contractului, in lipsa unei stipulatii contrare, totalitatea obligatiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepusii sai, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, si continuitatea platilor cu titlu de rata de leasing pana la achitarea integrala a valorii contractului de leasing.
De aici rezulta ca, in realitate, legiuitorul a reglementat o norma speciala privind riscul bunului. Conform acesteia, din moment ce Locatorul si-a executat obligatia corelativa de a transmite drepturile nascute din Contactul de Leasing (dreptul de folosinta), obligatia de plata a ratelor urmeaza sa se mentina indiferent ca bunul a pierit, a fost distrus sau avariat (inclusiv din cauze fortuite). In plus, putem observa faptul ca Utilizatorul isi asuma pentru intreaga perioada contractuala toate obligatiile ce decurg din folosinta bunului.
Aceasta solutie se justifica prin faptul ca Finantatorul si-a executat deja obligatia corelativa de a transmite drepturile nascute din vanzare, deci, putem considera faptul ca riscul este suportat de Utilizator in calitate de titular al dreptului real de folosinta asupra lucrului si al dreptului de optiune.
Aceste aspecte au fost antamate si in doctrina. Mai exact s-a considerat ca in urma achizitionarii bunului, Finantatorul dobandeste dreptul de proprietate asupra unui bun, in continutul caruia intra cele trei prerogative ale acestuia (dreptul de dispozitie, posesia, folosinta). Urmare a contractului de leasing incheiat intre Finantator si Utilizator, la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare se produc o serie de efecte succesive si dependente. Aceste efecte decurg din faptul ca leasingul este un credit garantat prin dreptul de dispozitie asupra bunurilor lasate utilizatorului sau o operatiune de creditare unde dreptul de dispozitie are rolul unei garantii reale. [Valeriu Stoica, Drept Civil, Drepturi reale principale, ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2013, p. 37]
Astfel, pe de o parte, Finantatorul dobandeste exclusiv dreptul de dispozitie, pe cand Utilizatorul dobandeste toate celelalte drepturi izvorand din contractul de vanzare, astfel incat „dreptul de proprietate se dezmembreaza ca urmare a incheierii contractului de leasing Finantatorul pastrand doar prerogativa dispozitiei asupra bunului” [Dumitru Baldea, Drepturi Reale principale, p. 58]
In concluzie, prerogativele dreptului de proprietate (posesia, folosinta, dispozitia) sunt transmise catre Finantator in urma incheierii contractului de vanzare iar in temeiul contractului de leasing sunt transferate toate prerogativele dreptului de proprietate si toate drepturile care insotesc proprietatea, mai putin dispozitia.
De aici rezulta indubitabil faptul ca in cazul Contractului de Leasing, riscul (inclusiv al pieirii bunului) este suportat de titularul (Utilizatorul) care exercita drepturi asupra lor (posesia si folosinta) intrucat Finantatorul si-a indeplinit obligatiile ce decurgeau din Contractul de Leasing.
Autor: Av. Ionut Sfetcu