decembrie 19, 2024 rcplegal 0 Comments

Toti contribuabilii, persoane juridice inregistrate la Oficiul National al Registrului Comertului, autorizate potrivit legii, au obligatia sa tina un registru unic de control. 

Registrul unic de control are ca scop evidentierea tuturor controalelor desfasurate la contribuabil de catre toate organele de control specializate, in domeniile: financiar-fiscal, sanitar, fitosanitar, urbanism, calitatea in constructii, protectia consumatorului, protectia muncii, inspectia muncii, protectia impotriva incendiilor, precum si in alte domenii prevazute de lege.

In maximum 30 de zile de la infiintarea unei societati, reprezentantii ei trebuie sa achizitioneze un registru unic de control pentru sediul social si cate unul pentru fiecare punct de lucru inregistrat la ANAF.

Pentru obtinerea Registrului Unic, reprezentantul legal (sau persoana delegata de acesta) trebuie sa depuna la ANAF o cerere. 

La cerere se vor atasa:

  • copia CUI-ului firmei pentru care se solicita eliberarea registrului unic de control
  • imputernicire – daca persoana care depune documentele nu este reprezentantul legal 
  • copie C.I. pentru persoana imputernicita
  • copie a Certificatului Constatator pentru punctul de lucru -daca se solicita Registru Unic pentru un sediu secundar
  • copie a declaratiei privind sediile secundare, inregistrata la ANAF
  • copie a contractului de inchiriere/comodat pentru spatiul in care functioneaza punctul de lucru.

Registrul unic de control se elibereaza, contra cost, de ANAF-ul din raza teritoriala unde este inregistrat sediul social al societatii. Pana la acest moment, el nu se poate achizitiona online.

Odata achizitionat, Registrul unic de control se numeroteaza, se sigileaza si se pastreaza de reprezentantul legal al unitatii sau de inlocuitorul acestuia.

Registrul unic de control se tine la sediul social si la fiecare sediu secundar pentru care s-au eliberat avize/autorizatii si/sau acorduri de functionare.

Chiar daca societatea are sediul la cabinetul unui avocat sau intr-o alta locatie unde nu se desfasoara niciun fel de activitate, acest lucru nu reprezinta o exceptie de la regula detinerii unui Registru Unic. El trebuie in continuare sa existe si poate fi pastrat intr-o locatie sigura.

Contribuabilii, persoane juridice inregistrate la Registrul Comertului, au obligatia de a prezenta organelor de control registrul unic de control.

Organele de control au obligatia de a consemna in registru, inaintea inceperii controlului, urmatoarele elemente: numele si prenumele persoanelor imputernicite de a efectua controlul, unitatea de care apartin, numarul legitimatiei de control, numarul si data delegatiei/ordinului de deplasare, obiectivele controlului, perioada controlului, perioada controlata, precum si temeiul legal in baza caruia se efectueaza controlul.

Organele de control sunt obligate ca inainte de inceperea actiunii de control sa consulte actele de control incheiate anterior, care au legatura cu domeniul lor de activitate, pentru a cunoaste constatarile facute, masurile stabilite si stadiul indeplinirii lor.

In situatia neprezentarii registrului unic de control, verificarea se efectueaza, iar cauzele neprezentarii se consemneaza in actul de control. Neprezentarea Registrului Unic in caz de control reprezinta o contraventie in sine si se sanctioneaza cu amenda.

Daca Registrul initial se pierde, el va trebui declarat pierdut intr-un ziar de circulatie nationala, iar achizitia unuia nou, urgentata. Fiecare zi care trece fara un Registru unic de control va supune riscului de amenda.

Autor: Av. Lavinia Rusu

Leave a Reply:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *