Prin prezentul articol, ne propunem sa oferim sprijin intreprinderilor pentru a-si putea evalua singure, de la caz la caz, compatibilitatea acordurilor verticale cu normele de concurenta nationale si ale Uniunii Europene.

Legea concurentei are ca scop protectia, mentinerea si stimularea concurentei si a unui mediu concurential normal, in vederea promovarii intereselor consumatorilor. Dispozitiile Legii concurentei se aplica actelor si faptelor care au sau pot avea ca obiect sau ca efect restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei.

Pentru majoritatea restrictiilor verticale, preocuparile legate de concurenta apar doar daca concurenta este insuficienta la unul sau mai multe niveluri comerciale, adica daca exista un anumit grad de putere pe piata la nivelul furnizorului si/sau al cumparatorului. Restrangerile verticale sunt, in general, mai putin daunatoare comparativ cu restrictiile orizontale (intre concurentii directi).

Acord vertical inseamna un acord sau practica concertata convenita intre doua sau mai multe intreprinderi care actioneaza fiecare, in sensul acordului sau al practicii concertate, la niveluri diferite ale procesului de productie si de distributie, si care se refera la conditiile in care partile pot cumpara, vinde sau revinde anumite bunuri sau servicii. Restrictie verticala inseamna restrictionarea concurentei printr-un acord vertical care intra sub incidenta articolului art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996.

Conform art. 5 alin. (1) din Legea concurentei, „Sunt interzise orice intelegeri intre intreprinderi, decizii ale asociatiilor de intreprinderi si practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect impiedicarea, restrangerea ori denaturarea concurentei pe piata romaneasca sau pe o parte a acesteia, in special cele care: 

a) stabilesc, direct sau indirect, preturi de cumparare ori de vanzare sau orice alte conditii de tranzactionare; 

b) limiteaza sau controleaza productia, comercializarea, dezvoltarea tehnica sau investitiile; 

c) impart pietele sau sursele de aprovizionare; 

d) aplica, in raporturile cu partenerii comerciali, conditii inegale la prestatii echivalente, creand astfel acestora un dezavantaj concurential; 

e) conditioneaza incheierea contractelor de acceptarea de catre parteneri a unor prestatii suplimentare care, prin natura lor sau in conformitate cu uzantele comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte.”

Legea concurentei prevede faptul ca intelegerilor, deciziilor asociatiilor de intreprinderi sau practicilor concertate care au un impact minor asupra pietei nu le sunt aplicabile dispozitiile art. 5 alin. (1) din Legea concurentei. Conform art. 7 alin. (1) din respectivul act normativ, prevederile art. 5 alin. (1) nu se aplica in cazul in care cota de piata detinuta de fiecare dintre partile la o intelegere nu depaseste 15% pe niciuna dintre pietele relevante afectate de intelegere, atunci cand aceasta este incheiata intre intreprinderi care nu sunt concurenti, existenti sau potentiali, pe niciuna dintre aceste piete.

Cu toate acestea, exista cinci restrictii care duc la excluderea intregului acord de la derogarea oferita de Regulamentul de exceptare si Legea concurentei, indiferent de cota de piata. 

Acestea sunt considerate restrictii grave ale concurentei din cauza caracterului nociv asupra acesteia. In acest sens, sunt interzise: 

a) restrangerea capacitatii cumparatorului de a-si stabili pretul de vanzare, fara a aduce atingere posibilitatii furnizorului de a impune un pret de vanzare maxim sau de a recomanda un pret de vanzare, cu conditia ca acestea din urma sa nu echivaleze cu un pret de vanzare fix sau minim stabilit ca rezultat al presiunii exercitate ori al stimulentelor oferite de oricare dintre parti; 

b) restrangerea teritoriului in care, ori a clientilor carora, un cumparator parte la acord le poate vinde bunurile ori serviciile contractuale fara a aduce atingere unei restrictii asupra locului in care este stabilit, cu exceptia: 

1. restrangerii vanzarilor active in teritoriul exclusiv sau catre un grup de clienti rezervat furnizorului sau alocat de furnizor altui cumparator, atunci cand o asemenea restrictie nu limiteaza vanzarile efectuate de clientii cumparatorului; 
2. restrangerii vanzarilor catre utilizatorii finali de catre un cumparator care actioneaza pe piata in calitate de comerciant cu ridicata; 
3. restrangerii vanzarilor de catre membrii unui sistem de distributie selectiva catre distribuitori neagreati pe teritoriul rezervat de catre furnizor pentru aplicarea acestui sistem; 
4. restrangerii capacitatii cumparatorului de a vinde componente, furnizate cu scopul de a fi asamblate, catre clientii care le-ar utiliza la producerea acelorasi tipuri de bunuri ca si cele produse de furnizor; 

c) restrangerea vanzarilor active sau pasive catre utilizatorii finali de catre membrii unui sistem de distributie selectiva care actioneaza pe piata in calitate de vanzatori cu amanuntul, fara a aduce atingere posibilitatii de a interzice unui membru al sistemului sa isi desfasoare activitatile dintr-un loc neautorizat; 

d) restrangerea livrarilor incrucisate intre distribuitori in interiorul unui sistem de distributie selectiva, inclusiv intre distribuitorii care actioneaza la niveluri de comercializare diferite; 

e) restrangerea convenita intre un furnizor de componente si un cumparator care asambleaza aceste componente, care limiteaza posibilitatea furnizorului de a vinde aceste componente ca piese de schimb utilizatorilor finali, unor prestatori de reparatii sau altor prestatori de servicii carora cumparatorul nu le-a incredintat repararea sau intretinerea bunurilor sale.

Detaliem in cele ce urmeaza sintagma „impunere a preturilor de revanzare”. Aceasta se refera la un anumit tip de acord vertical prin care o firma din amonte controleaza sau restrictioneaza pretul (sau uneori termenii si conditiile) pe care o firma din aval il practica atunci cand isi vinde produsul sau serviciul, de obicei consumatorilor finali. Aceasta impunere (inclusiv pretul recomandat, in situatia in care se transforma in pret fix) poate avea urmatoarele efecte negative potentiale asupra concurentei: 

• facilitarea coluziunii intre furnizori (in special intr-un oligopol) prin accentuarea transparentei preturilor pe piata; 
• facilitarea coluziunii intre cumparatori ca urmare a concurentei intra-marca a preturilor, anumiti distribuitori putand sa forteze / sa convinga unul sau mai multi furnizori sa-si stabileasca pretul de revanzare si, prin urmare, sa favorizeze stabilizarea unui echilibru coluziv; 
• diminuarea concurentei intre producatori si / sau intre comercianti, de ex. In cazul unor producatori care aplica IPR unor distribuitori comuni; 
• cresterea generalizata a preturilor; 
• scaderea presiunii asupra marjei producatorului/furnizorului; 
• stagnarea dinamismului si inovarii la nivelul distribuitorului din cauza lipsei concurentei preturilor. 

Se disting forme diferite de IPR: „IPR maxim” care plaseaza o limita superioara sau plafonul pretului pe care il poate percepe vanzatorul pentru produs, „IPR minim” care plaseaza pretul sub un plafon mai mic la care retailerul poate vinde produsul si „IPR fix”, cel minim si cel fix reprezentand restrictii grave ale concurentei. 

In cazul IPR maxim, practica de a recomanda un pret de revanzare la un revanzator sau care solicita revanzatorului sa respecte un pret maxim de revanzare intra sub incidenta Regulamentului de exceptare pe categorii, in cazul in care cota de piata a fiecareia dintre partile la acord nu depaseste pragul de 30 %, cu conditia ca aceasta sa nu duca la un pret minim de vanzare sau la un pret fix, ca rezultat al presiunii sau al stimulentelor oferite de oricare dintre parti. 

Sanctiunea pentru incheierea unui acord vertical ce incalca art. 5 din Legea concurentei este de pana la 10% in cifra de afaceri totala realizata de contravenient in anul financiar anterior aplicarii sanctiunii. 

In general, acordurile verticale sunt considerate fapte de gravitate medie, ceea ce inseamna ca sanctiunea porneste de la 2% pana la 4% din cifra de afaceri totala realizata de contravenient in anul financiar anterior aplicarii sanctiunii, nivel ce poate creste/scadea in functie de circumstantele agravante/atenuante identificate in fiecare caz in parte si de durata incalcarii. 

Totodata, cuantumul final al sanctiunii este influentat de decizia contravenientului de a aplica la 1) politica de clementa sau 2) de a recunoaste savarsirea faptei de care este acuzat, situatii in care amenda este, in general, mult diminuata.

Prin aplicarea unei politici de clementa, Consiliul Concurentei incurajeaza intreprinderile care descopera un comportament anticoncurential sau in cadrul contractelor incheiate, clauze care contin clauze restrictive sa contacteze Consiliul Concurentei si sa aduca informatii si probe in legatura cu activitatea ilicita respectiva, in scopul obtinerii imunitatii la amenda sau reducerii amenzii ce urmeaza sa fie aplicata odata cu finalizarea investigatiei si constatarea incalcarii. 

In cadrul investigatiilor, intreprinderile au optiunea recunoasterii participarii la incalcarea investigata, putand obtine o reducere de maxim 30% a amenzii. In aceasta situatie, intreprinderea trebuie sa furnizeze doar o declaratie de recunoastere, fara a aduce si dovezi pentru probarea incalcarii, spre deosebire de situatia declaratiilor de clementa, care sunt insotite si de elemente probatorii.

Legislatia in domeniul concurentei si principiile aferente acesteia trebuie avute in vedere la incheierea oricarui acord vertical. Astfel, departamentul juridic al intreprinderii ar trebui consultat intotdeauna inainte de incheierea unui contract ce poate contine restrictii verticale.

Autor: Av. Lavinia Rusu