Primul set de reguli in domeniul concurentei a fost introdus in SUA, in US Sherman Act, din 1890. Actul Sherman scoate in afara legii „orice contract, combinatie sau conspiratie in vederea restrictionarii comertului” si orice „monopolizare, tentativa de monopolizare sau conspiratie ori combinatie in vederea monopolizarii”. Cu mult timp in urma, Curtea Suprema a decis ca Legea Sherman nu interzice orice restrictie comerciala, ci doar pe cele care sunt nerezonabile. De exemplu, intr-un anumit sens, un acord intre doua persoane fizice pentru a forma un parteneriat restrictioneaza comertul, dar nu poate face acest lucru in mod nerezonabil si, prin urmare, poate fi legal in conformitate cu legile antitrust. Pe de alta parte, anumite acte sunt considerate atat de daunatoare pentru concurenta incat sunt aproape intotdeauna ilegale. Printre acestea se numara intelegeri clare intre persoane sau intreprinderi concurente pentru a fixa preturile, a imparti pietele sau a manipula licitatiile. Aceste acte sunt incalcari „per se” ale Legii Sherman; cu alte cuvinte, nu este permisa nicio aparare sau justificare.
In Romania, cele mai des intalnite comportamente anticoncurentiale au in vedere inclacari ale unor articole legislative precum: Art.5 alin.(1) din Legea concurentei nr. 21/1996, Art.6 din Legea concurentei nr.21/1996, republicata, Art.12 din Legea concurentei nr.21/1996.
Art.5 alin.(1) din Legea concurentei nr.21/1996, republicata, interzice intelegerile intre agentii economici ori asociatiile de agenti economici, deciziile luate de asociatiile de agenti economici sau practicile concertate care au ca obiect sau au ca efect restrangerea, impiedicarea ori denaturarea concurentei pe piata romaneasca sau pe o parte a acesteia.
Cele mai grave intelegeri anticoncurentiale sunt cartelurile – acorduri secrete incheiate intre agenti economici concurenti, care au ca obiect fixarea de preturi, limitarea productiei, impartirea pietelor, alocarea clientilor si teritoriilor etc.
Art.6 din Legea concurentei nr.21/1996, republicata, interzice: „folosirea in mod abuziv a unei pozitii dominante detinute de catre unul sau mai multi agenti economici pe piata romaneasca ori pe o parte substantiala a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncurentiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea activitatii economice ori prejudicierea consumatorilor”.
Cele mai frecvente forme de abuz de pozitie dominanta sunt: impunerea pretului de vanzare, a tarifelor, refuzul de a trata cu anumiti agenti economici, limitarea productiei etc.
Potrivit art.12 din Legea concurentei nr.21/1996, republicata: “sunt interzise concentrarile economice care, avand ca efect crearea sau consolidarea unei pozitii dominante, conduc sau ar putea conduce la restrangerea, inlaturarea sau denaturarea semnificativa a concurentei pe piata romaneasca sau pe o parte a acesteia”
In sfera notiunii de concentrare economica sunt incluse urmatoarele categorii de operatiuni: fuziunile, achizitiile si crearea de societati in comun concentrative. Operatiunile de concentrare economica, in cazul carora cifra de afaceri a agentilor economici implicati depaseste pragul valoric prevazut de lege, trebuie sa fie notificate la Consiliul Concurentei.
Ca studiu de caz pentru acest subiect de discutie propunem speta Orange si Vodafone vs Netmaster.
In anul 2011, autoritatea a sanctionat companiile Orange si Vodafone pentru ca au refuzat sa acorde firmei Netmaster accesul la retelele lor de telefonie. Cele doua companii, Orange si Vodafone, au atacat in instanta decizia Consiliului Concurentei. Curtea de Apel Bucuresti a avut solutii diferite in cele doua cazuri si, ca urmare, Inalta Curte de Casatie si Justitie a trimis din nou la prima instanta, pentru a fi rejudecate. In cazul Orange, ICCJ a confirmat irevocabil incalcarea legii concurentei de catre Orange, in aprilie 2018. Cele doua companii detin monopol in propriile retele, iar conform normelor europene in domeniul concurentei, un refuz al unei companii dominante poate reprezenta un abuz, in absenta unei justificari obiective. Mai multe detalii aici regasiti pe Hotnews (click pentru articolul complet).
La nivelul Uniunii Europene exista 2 comisii care se ocupa in mod special de probleme legate de politica in domeniul concurentei si privind protectia consumatorului:
- ECON (afaceri economice si monetare)
politica economica si monetara a UE, normele in domeniul concurentei si ajutorul de stat acordat intreprinderilor - IMCO (piata interna si protectia consumatorilor)
identificare si eliminarea obstacolelor din calea functionarii pietei unice si promovarea si protejarea intereselor economice ale consumatorilor.
Comisia Europeana asigura buna aplicare a normelor UE in domeniul concurentei. Rolul acestei institutii este, in principal, monitorizarea si, unde este cazul, blocarea:
- acordurilor anticoncurentiale (in special a cartelurilor)
- abuzurilor de pozitie dominanta
- fuziunilor si achizitiilor
- ajutoarelor de stat.
Pentru a garanta punerea in aplicare a legislatiei in domeniul concurentei, Comisia dispune de o serie de prerogative, cum ar fi dreptul de a initia o investigatie privind un anumit sector al economiei, de a desfasura audieri si de a acorda exceptari. De asemenea, guvernele statelor membre au datoria de a informa in prealabil Comisia in legatura cu eventualele masuri de sprijin pe care intentioneaza sa le ia in favoarea anumitor intreprinderi (ajutor de stat). Cu toate acestea, incepand din anul 2004, in cadrul procesului de „modernizare” (Regulamentul 1/2003), o parte din aceste prerogative legate de aplicarea legislatiei in domeniul concurentei revin in prezent statelor membre. Acest regulament prevede faptul ca autoritatilor nationale si instantelor judecatoresti nationale pot aplica articolele 101 (fostul articol 81 din Tratatul CE) si 102 (fostul articol 82 din Tratatul CE) din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene. Pentru punerea in aplicare a tuturor aspectelor politicii din domeniul concurentei, Comisia tine cont de interesul consumatorilor. (informatie preluata de pe site-ul oficial al Uniunii Europene. Mai multe detalii aici)
In ceea ce priveste masurile interne pe care o companie le poate lua pentru a evita diverse comportamente anticoncurentiale putem aminti urmatoarele:
- programe de conformare
- traininguri sustinute la nivelul companiei
- clauze contractuale dedicate
Programele de conformare permit intreprinderilor sa evite incalcarea legislatiei aplicabile in domeniul concurentei. Aceste programe se bazeaza atat pe materiale informative menite sa creeze si sa dezvolte o cultura a conformitatii (manualul de conformare), cat si pe mecanisme operationale de alerta – de audit, avertizare, consiliere si responsabilizare – indispensabile pentru implementarea efectiva a unui astfel de program. De asemenea, acesta trebuie adaptat la propriul model de afacere, iar elaborarea sa trebuie sa aiba la baza o analiza riguroasa de risc, specifica activitatii si industriei in care activeaza intreprinderea, precum si structurii sale organizationale.
Programele de conformare au menirea de a crea un climat de respectare al normelor de concurenta si de dezvoltare a unor metode proprii identificarii si remedierii eventualelor incalcari. Importanta deosebita acordata preventiei se desprinde din preocuparile autoritatilor la nivel intern si international. Acestei perspective de politica institutionala ii corespunde si experienta practica a Consiliului Concurentei care, in decursul timpului, a sistematizat o gama variata a programelor de conformare pe care diferitele intreprinderi le-au prezentat in cadrul investigatiilor, propunand prin acest document un set de bune practici.
Responsabilitatea si eficacitatea de care intreprinderile dau dovada in implementarea unui program de conformare pot determina, in cazul in care investigatia se finalizeaza prin aplicarea unei sanctiuni, o recompensare efectiva din partea autoritatii, respectiv o reducere de pana la 10% din nivelul de baza al sanctiunii.
Trainingurile sustinute la nivelul companiei in vederea instruirii persoanelor care pot avea atributii in segmenul in care activeaza compania care ar putea duce la efectuarea unor actiuni anticoncurentiale.
Inserarea unor clauze contractuale in contractele cu furnizorii si clientii prin care partile se obliga sa respecte prevederile Legii concurentei, precum si inserarea unor clauze in Regulamentele Interne pentru angajati care sa prevada ca neindeplinirea unor obligatii ce tin de aspectele concurentiale reprezinta abateri disciplinare grave care pod conduce la sanctiuni precum desfacerea contractului individual de munca.
Ratiunea principala de a fi a politicii in domeniul concurentei este determinata de faptul ca piata nu poate, in mod natural, sa functioneze normal, fara interventii din exterior, care sa-i asigure o evolutie corespunzatoare. Principiul economiei de piata deschise nu implica existenta unei atitudini pasive fata de modul de functionare al pietelor, ci dimpotriva, impune mentinerea unei vigilente constante, pentru a permite mecanismelor pietei sa functioneze corect. Avand in vedere contextul mondial actual al globalizarii, caracterizat prin adancirea integrarii la nivelul pietelor, este necesar un control activ si o implicare prompta in orice actiune sau activitate de natura a incalca principiile concurentei pentru a oferi tuturor participantilor comerciali sanse egale in economia globala.