Fie ne-am lovit vreodata de aceasta problema in practica, fie am auzit ca cineva si-a cumparat un bun la licitatie, fie pur si simplu ne-am imaginat macar o data in viata ca ridicam placuta si se aude: Adjudecat!, este interesant de stiut care este regimul juridic al licitatiilor in Romania.

Pentru inceput, trebuie facuta o delimitare clara intre regimul achizitiilor publice si regimul licitatiilor in sistemul privat.

Cand vorbim de achizitii publice vorbim despre Legea 98/2016. Regasim in ea cui se aplica – contractelor de achiziţie publică, acordurilor-cadru şi concursurilor de soluţii; definitiile partilor implicate si mecanismelor obligatorii de urmat, etapele procesului de achiziţie publică, reguli generale de participare şi desfăşurare a procedurilor de atribuire.

Potrivit Curtii de Conturi: “achizițiile publice reprezintă suma tuturor proceselor de planificare, stabilire a priorităților, organizare, publicitate și de proceduri, în vederea realizării de cumpărări de către organizațiile care sunt finanțate total sau parțial de bugetul de stat. Autoritățile contractante încearcă să se asigure că prin procesul de achiziții publice se consumă efectiv, eficient, în mod etic, echidistant și transparent fondurile publice alocate.”

Sinteza sau laitmotivul Legii privind achizitiile publice este urmatorul: contractele de un anumit tip și de o anumita valoare trebuie încheiate folosind o procedură competitiva care respecta principiile nediscriminarii, transparentei, echitatii si responsabilitatii, asigurând egalitatea de șanse și de tratament pentru toți candidații și ofertanții. 

Insa in ce alte imprejurari se mai foloseste aceasta modalitate de vanzare – cumparare de bunuri?

Din nou, des intalnita in practica este scoaterea la vanzare a bunurilor din patrimoniul unei societatati in faliment, de catre lichidatorul judiciar, sub controlul judecătorului-sindic. 

Pentru maximizarea valorii averii debitorului, lichidatorul judiciar este dator sa faca toate demersurile de expunere pe piaţă, într-o formă adecvată, a acestora si sa le vanda prin mecanismele licitaţiei publice, negocierii directe sau o combinaţie a celor două. In atare cazuri, regulamentul de vânzare corespunzător modalităţii de vânzare pentru care se optează este aprobat de adunarea creditorilor, pe baza propunerii lichidatorului judiciar, iar in cazul licitaţiei publice, publicitatea se va face şi prin afişare pe site-ul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România.

Potrivit art. 156 din Legea 85/2014: “In cazul în care adunarea creditorilor nu aprobă un regulament de vânzare sau în ipoteza în care, deşi a fost aprobat un regulament de vânzare, bunurile nu au fost valorificate într-un termen rezonabil, la cererea lichidatorului judiciar, aprobată de judecătorul-sindic, vânzarea bunurilor se poate efectua prin licitaţie publică, potrivit Codului de procedură civilă.”

Aceasta ultima precizare ne conduce catre o alta aplicare practica a procedurii vanzarii la licitatie, si anume: ipoteza urmaririi silite asupra bunurilor debitorului. 

Pentru realizarea creantelor sale, creditorul poate urmari bunurile mobile ale debitorului sau, fie ca acestea se afla in posesia debitorului sau a altor persoane. Daca in termen de o zi de la comunicarea somatiei, insotite de incheierea de incuviintare a executarii – debitorul nu plateste suma datorata, executorul va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmaribile, in vederea valorificarii lor. Daca in termen de 15 zile de la aplicarea sechestrului nu au fost platite suma datorata, toate acesoriile si cheltuielile de executare, executorul judecatoresc va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin vanzare la licitatie publica, vanzare directa sau alte modalitati admise de lege. 

Acestea sunt cazurile in care procedura licitatiei este obligatorie potrivit legii si strict reglementata.

Dar daca nu ne aflam in nici una din ipotezele de mai sus, putem uza de aceasta maniera de vanzare, pentru valorificarea unui bun propriu, din circuitul civil?

Raspunsul este da, si in acest caz ne vom intemeia pe dispozitiile Codului Civil, chiar daca nu regasim in mod expres in acesta vreo definitie sau vreo referire la licitatii. 

In mod netagaduit, ne vom referi la vanzarea la licitatie ca la modalitatea de vanzare a unui bun, drept, serviciu prin chemarea la oferta in mod public a cumparatorilor, acesta fiind in final vandut acelui comparator care ofera cel mai ridicat pret si in conditiile cele mai avantajoase.

Iar aceste elemente le putem identifica in art. 1188-1190, sub denumirile de “oferta de a contracta”, “propunerea adresata unor persoane nedeterminate” si “solicitarea de oferte”.

In oricare dintre variante, se vor aplica regulile generale cu privire la contractul de vanzare-cumparare, pentru ca si caracterele juridice ale contractului de vanzare la licitatie sunt aceleasi ca la contractul de vanzare clasic: caracterul consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ si translativ de proprietate.

Pentru inspiratie, cei care doresc sa isi vanda un bun la licitatie, se pot inspira din modelele occidentale, care se prezinta sub o adevarata umbrela de metode: licitatie all-pay, licitatie penny, licitatie buyout, licitatie engleza – cea cunoscuta ca licitatie cu pret crescator deschis, licitatie pe orb, etc.

Din orice punct am privi-o, vanzarea la licitatie este o metoda care suscita atentie si interes.

Autor: Av. Lavinia Rusu